Termeni si Conditii

 

Termeni si condiții de utilizare a Site-ului baneasa.ro
 
1. Conținutul Site-ului
1.1. Informațiile publicate pe Site sunt informații de interes general referitoare la activitatea centrului comercial Baneasa Shopping City (inclusiv a magazinelor care activează în centrul comercial), a campaniilor de marketing organizate și a serviciilor oferite de Baneasa Developments pe Site-ul baneasa.ro, precum și orice alte informații considerate de Băneasa Developments ca fiind de interes real pentru utilizatori.
1.2. Băneasa Developments este deținătorul tuturor drepturilor de proprietate intelectuală asupra Site-ului, respectiv asupra designului și conținutului acestuia precum și asupra tuturor mărcilor înregistrate în numele său și publicate pe Site.
1.3. Utilizatorul are obligația de a respecta toate drepturile de proprietate intelectuală ale Băneasa Developments precum și ale partenerilor săi si promovați pe Site, prevăzute de legislația în vigoare.
2. Utilizarea Site-ului
2.1. Utilizatorul se obligă să acceseze și să utilizeze Site-ul în scopuri și prin mijloace care să nu constituie o utilizare abuzivă.
3. Limitarea răspunderii Băneasa Developments S.R.L.
3.1. Băneasa Developments nu este și nu poate fi făcută responsabilă pentru prejudiciile create de erorile, neacuratețea sau neactualizarea informațiilor publicate pe Site și care provin din surse externe.
3.2. În cazul în care prețurile sau alte detalii referitoare la produse/promoții au fost afișate greșit, inclusiv din cauza faptului că au fost introduse greșit în baza de date, ne alocam dreptul de a anula promoția și de a anunța clientul telefonic sau prin e-mail în cel mai scurt timp despre eroarea aparută.
3.3. De asemenea, imaginile sunt prezentate pe Site cu titlu de exemplu, iar produsele livrate pot diferi în orice mod, atât ca imagine, cât și datorită modificării caracteristicilor, design-ului fără notificare prealabilă.
3.4. Băneasa Developments își rezervă dreptul să completeze și să modifice, în orice moment, orice informație de pe Site.
3.5. Orice problema cauzată de produsele și / sau serviciile prezentate pe Site se va soluționa pe cale amiabilă în termen de 15 zile lucrătoare de la data sesizării în scris a problemelor de catre utilizator.
3.6. Băneasa Developments nu răspunde de nicio pierdere, costuri, procese, pretenții, cheltuieli sau alte răspunderi, în cazul în care acestea sunt cauzate direct de nerespectarea prezentelor condiții.
3.7. Băneasa Developments nu răspunde pentru prejudiciile create ca urmare a nefuncționării Site-ului precum și pentru cele ce rezultă din imposibilitatea de accesare a anumitor link-uri publicate pe Site.
3.8. În ceea ce privește utilizarea browserului de internet, Băneasa Developments garantează utilizarea optimă a Site-ului prin utilizarea browserului Internet Explorer minim versiunea 8.
 
Politica de confidențialitate și de protecție a datelor cu caracter personal 
 
Această politică descrie modul în care Băneasa Developments tratează datele personale pe care le colectează de la dvs în cadrul interacțiunilor cu societatea. Aceste interacțiuni pot fi în legătură cu: site-ul www.baneasa.ro (inclusiv versiunea mobilă), newsletter-urile comunicate, birourile de informații din Băneasa Shopping City, conturile Băneasa Developments pe platformele sociale etc.. De asemenea, această politică se aplică și pentru alte beneficii pe care le oferă clienților și vizitatorilor Băneasa Shopping City. Pentru aplicația City iLove, vă rugăm citiți mai multe detalii la adresa https://www.baneasa.ro/termeni-si-conditii-city-ilove 
 
(1) Băneasa Developments este operator de date personale
 
Băneasa Developments S.R.L. (“Băneasa Developments”) este operator de date personale stabilind în mod independent și legitim scopul și mijloacele prelucrării.
 
(2) Datele Personale sunt colectate în vederea îndeplinirii unor scopuri specifice
 
Băneasa Developments încearcă continuu să dezvolte și să îmbunătățească relația pe care o are cu clienții săi. De aceea, au fost create multiple canale de comunicare cu dumneavoastră astfel să vă ofere cea mai bună experiență în Băneasa Shopping City.
 
Se vor colecta, în funcție de fiecare caz în parte, următoarele date personale:
date de identificare, precum: nume, prenume, cod numeric personal, seria și numărul documentului de identitate (carte de identitate / pașaport), data emiterii și emitentul acestuia, locul și data nașterii, cetățenia și naționalitatea, rezidența, sexul etc.;
date de contact, precum adresă de corespondență, e-mail, număr de telefon;
date privind ocupația/profesia, precum numele angajatorului, natura și obiectul de activitate;
date privind istoricul sau preferințele de consum, precum categoriile specifice de produse pe care le preferați sau pe care obișnuiți să le achiziționați;
date privind tranzacțiile, respectiv date cu caracter personal referitoare la achizițiile făcute cu Gift Card, modalitatea de plată; 
alte date necesare pentru derularea activității, cum ar fi de exemplu colectarea unor date de identificare a autoturismelor pentru a putea facilita accesul în parcarea subterană. În anumite cazuri specifice, se pot prelucra și alte informații necesare pentru ducerea la îndeplinire în mod sigur a activității noastre sau a interesului legitim al societății (cum este de exemplu, supravegherea video). 
 
Datele personale vor fi colectate în scopuri specifice:
 
vizita în Băneasa Shopping City
 
Băneasa Developments colectează datele personale ale vizitatorilor  pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și sigură în Băneasa Shopping City. 
 
Pentru a proteja securitatea vizitatorilor, Băneasa Developments a implementat un sistem de supraveghere video în cadrul Băneasa Shopping City, semnalizat prin indicatori specifici. Acest sistem este implementat și pentru organizarea serviciului de parcare (pentru mai multe detalii vă rugăm să consultați Regulamentul de Organizare și Funcționare a Sistemului de Parcare cu taxă la adresa https://www.baneasa.ro/sites/default/files/regulament-de-organizare-si-functionare-a-sistemului-de-parcare-cu-taxa.pdf ).
 
Pentru a prelua solicitările sau reclamațiile dumneavoastră în interiorul Băneasa Shopping City, este necesar să vă identificați de fiecare dată când doriți să faceți un astfel de demers la  birourile de informații sau utilizând orice modalitate de contact pusă la dispoziția dvs.
 
achiziția unui Gift Card
 
Băneasa Developments oferă clienților săi posibilitatea de a achiziționa Gift Card-uri care vor fi utilizate numai în interiorul Băneasa Shopping City. Pentru îndeplinirea obligațiilor legale, la momentul achiziției, clienții se vor identifica în calitatea acestora de cumpărători prin completarea și semnarea unui formular dedicat. Este obligatorie identificarea la momentul achiziției, iar, pentru anumite cazuri specifice, în conformitate cu legea privind prevenirea și spălarea banilor, se va solicita și reține o copie a unui act de identitate (explicând de fiecare dată care sunt obligațiile  impuse de lege).
 
 Datele privind utilizarea Gift Card vor fi prelucrate în scop statistic.
 
accesul pe website-ul www.baneasa.ro și utilizarea aplicației City iLove
 
Băneasa Developments pune la dispoziția dvs informații utile cu privire la Băneasa Shopping City, evenimentele și promoțiile disponibile, inclusiv cele în legătură cu Grand Cinema & More. De asemenea, pentru a face cât mai plăcută experiența în cadrul Băneasa Shopping City, a fost dezvoltată aplicația City iLove pentru a recompensa fidelitatea utilizatorilor și pentru a le putea transmite informații în legaătură cu beneficiile și reducerile special create pentru utilizatori. Mai multe detalii despre Termenii și Condițiile de utilizare a aplicației City iLove, găsiți la adresa https://www.baneasa.ro/termeni-si-conditii-city-ilove
 
Cookies pentru website-ul și aplicația City iLove. Cookie-urile sunt fișiere de mici dimensiuni stocate pe hard-ul utilizatorului. Folosirea mecanismului de tip “cookie” constituie un avantaj în folosul vizitatorilor, acesta permițând memorarea unor opțiuni de navigare în site precum: limba în care se afișează site-ul, tipuri de filtre care se aplică la afișarea unor anumite pagini, memorarea numelui de utilizator și a parolei pentru un acces rapid la conținutului site-ului. Cu anumite excepții, neacceptarea unui cookie nu înseamnă că utilizatorului îi va fi refuzat accesul de navigare în website, de citire a conținutului acestuia. Cu ajutorul cookie-urilor, putem monitoriza și segmenta interesele utilizatorilor față de anumite zone sau aplicații ale site-ului, fapt care ne permite ulterior îmbunătățirea experienței de navigare, introducerea unui conținut relevant pentru utilizator, etc. 
 
Unii dintre partenerii de afaceri ai Băneasa Developments folosesc cookie-uri pe website-ul baneasa.ro; de exemplu, cei care își fac publicitate. Cu toate acestea, Băneasa Developments nu are acces și nici nu poate controla aceste cookie-uri. Pentru link-uri către alte site-uri, vă recomandăm consultarea în prealabil a termenilor legali și a celorlalte informații referitoare la colectarea informațiilor cu caracter personal. 
 
Cookie-uri conținând informațiile  dumneavoastră personale sunt încărcate dar nu sunt funcționale, decât dacă sunteți de acord în mod expres. In urma acordului dumneavoastră, aceste cookie-uri sunt valabile 6 luni. Cookie-urile sunt utilizate în scop de marketing si in scop analitic.
 
newsletter
 
Prin orice mijloc de comunicare, Băneasa Developments vă oferă posibilitatea să fiți la curent cu cele mai importante evenimente și promoții din cadrul Băneasa Shopping City și să vă înscrieți la newsletter-ul nostru. Această modalitate de comunicare va fi realizată prin mijloacele de comunicare indicate de către dvs. Vă puteți oricând dezabona de la newsletter, prin link-ul dedicat sau la datele noastre de contact.
 
prezența Băneasa Developments  pe platforme de social media
 
Comunicarea cu Băneasa Developments se poate realiza prin intermediul platformelor de social media pe care  este înregistrată.
 
În organizarea activității sale, Băneasa Developments nu utilizează mijloace de prelucrare automată care să aibă drept consecință luarea unei decizii automate cu  efecte juridice asupra dvs. Utilizăm însă datele cu caracter personal colectate în scopul creării de profile, pentru a comunica cât mai eficient cu dvs.
 
(3) Drepturi specifice ale utilizatorului
 
Cu excepția cazului în care legea prevede altfel, aveți următoarele drepturi:
- dreptul de acces, respectiv dreptul de a obține o confirmare din partea Băneasa Developments că prelucrează datele dvs. cu caracter personal, precum și accesul la acestea și furnizarea de informații despre modul de prelucrare;
- dreptul la rectificare care se referă la corectarea fără întârzieri nejustificate adatelor cu caracter personal inexacte și/sau la completarea datelor incomplete;
- dreptul la ștergere/dreptul de a fi uitat, adică dreptul de vă șterge fără întârzieri nejustificate datele cu caracter personal colectate, în cazul în care aceste date nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate și nu există alt temei juridic pentru prelucrare, datele au fost colectate ilegal sau datele trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale;
- dreptul la restricționarea prelucrării, care se aplică în cazul în care (i) dvs. contestați exactitatea datelor cu caracter personal, (ii) prelucrarea este ilegală și vă opuneți ștergerii datelor cu caracter personal solicitând în schimb restricționarea prelucrării, (iii) Băneasa Developments nu mai are nevoie de datele dvs. cu caracter personal, dar dvs. le solicitați pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță, (iv) v-ați opus prelucrării pentru intervalul de timp în care se verifică dacă interesele noastre legitime în prelucrarea datelor cu caracter personal prevalează asupra drepturilor dvs.;
- dreptul de a vă opune prelucrării, cu excepția cazului în care Băneasa Developments demonstrează că are motive legitime pentru a prelucra datelor dvs., motive care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților dvs. sau pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță;
- dreptul de portabilitate, respectiv dreptul dumneavoastră de a primi datele cu caracter personal, pe care le-ați furnizat Băneasa Developments în scopurile indicate în prezenta, într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat, precum și dreptul de a trimite aceste date unui alt operator;
- dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Protecției Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP);
- dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrare automatizată, inclusiv profilarea, care produce efecte juridice asupra dvs. sau vă afectează în mod similar, cu excepția cazului în care o astfel de prelucrare este necesară pentru executarea contractului individual de muncă sau este permisă de lege.
 
Exceptând dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Protecției Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), toate drepturile specifice utilizatorului vor putea fi exercitate printr-o solicitare transmisă la adresa https://www.baneasa.ro/contact-us-baneasa-shopping-city.
 
După caz, Băneasa Developments poate solicita identificarea persoanei care își exercită drepturile pentru a asigura confidențialitatea datelor personale transmise.
 
(4) Dezvăluirea de date personale unor terțe părți
 
Pentru a facilita desfășurarea activităților în legătură cu scopurile prelucrării detaliate anterior, Băneasa Developments poate comunica aceste date către terți, cum ar fi:
 
furnizori de servicii operaționale, precum servicii de curierat, telecomunicații, IT, plăți, prelucrare, formare, stocare, arhivare, servicii de investigații aferente asistenței pentru clienți;
orice partener de afaceri, investitor, cesionar (actual sau potențial) pentru a facilita tranzacțiile cu active comerciale (care pot include o fuziune, achiziție, datorie sau vânzare de bunuri);
consilieri profesioniști, precum auditori sau avocați;
autorități de reglementare, organe profesionale și/sau autorități publice pentru conformitate cu reglementărilor aplicabile.
 
Nu transferăm date cu caracter personal în afara Uniunii Europene, decât cu respectarea unor măsuri de protecție adecvate.
 
(5) Păstrarea datelor personale pentru perioada necesară îndeplinirii scopului sau pentru cea impusă de lege
 
Datele dumneavoastră vor fi păstrate pentru perioada de timp necesară conformării cu obligațiile legale specifice domeniului  de activitate sau conform termenelor de prescripție aplicabile sau pentru respectarea obligațiilor de arhivare impuse de legislația aplicabilă (de exemplu, celei specifice domeniului financiar-contabil). 
 
(6) Aplicarea de măsuri tehnice adecvate pentru a garanta siguranța datelor personale
 
Băneasa Developments a adoptat toate măsurile de securitate necesare protejării datelor personale astfel că, din momentul comunicării acestora, ele vor fi protejate atât offline, cât și online. Toate datele personale vor fi prelucrate prin intermediul unor pagini securizate care folosesc sistemul de criptare SSL, marcate cu simbolul unui lăcățel, poziționat în partea de jos a ferestrei  browser-ului. Pentru mai multe informații privind standardele de securitate practicate, accesează secțiunea „Ajutor”.
 
(7) Această politică poate fi actualizată din când în când
 
Băneasa Developments poate modifica ori de câte ori consideră de cuviință Politica de confidențialitate. Orice modificare va fi comunicată către utilizatori prin postarea versiunii actualizate, la adresa https://baneasa.ro/termeni-si-conditii.