Esenta Plant

  • Luni - Duminică, 10:00 - 22:00 Deschis

Esenta Plant s-a născut din dorința de a aduce cât mai aproape de consumator, produse sănătoase, bio și naturale, din cele mai diverse categorii: de la suplimente, cosmetice, la produse de alimentație, ceaiuri, până la cărți, aromoterapie și suplimente pentru sportivi.  Portofoliul este actualizat permanent cu branduri internaționale, exclusive, prezente doar în magazinele Esenta Plant.
Consultanții noștri de vânzări sunt specialiști, dedicați în a oferi clienților atât o experiență unică și folositoare, cât și informații și sfaturi de specialitate. Misiunea noastră este de a dezvolta o rețea de retail, prin educarea și satisfacerea nevoilor clienților. Am fost și suntem dedicați dintotdeauna naturalului, nu am adus naturalul ca un trend și nici ca o nevoie. Ci pentru că ne place ceea ce facem, pentru că ne place ca oamenii să se simtă bine, ne place să le dăm încredere și să îi ajutăm să își câștige starea de bine cu singura unealtă care ne este întotdeauna la îndemână, natura.
Esenta Plant. Artizanul stării de bine

Valorile Esenta Plant:

  • Vindem cele mai calitative produse naturale și organice din categorii diverse: Alimente, cosmetice, suplimente alimentare, casă și curățenie, ceaiuri, produse pentru mămici și copii
  • Lucrăm zi de zi pentru satisfacerea nevoilor clienților noștri
  • Ținem la mediul înconjurător și în consecință susținem furnizorii de produse naturale, biodegradabile
  • Încurajăm alegerile informate și contribuim în mod continuu la educarea populației cu privire la sănătatea personală și la sănătatea planetei