Măsuri suplimentare pentru limitarea și prevenirea contaminării cu coronavirus în centrul comercial Băneasa Shopping City

11.03.2020

În contextul aplicării măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu noul coronavirus, Băneasa Shopping City monitorizează permanent situația la nivelul centrului comercial și aplică în această perioadă o conduită preventivă sporită în întreaga zonă comercială.

Având în vedere starea de alertă declarată în Europa precum și măsurile aprobate la nivel național ca urmare a prezenței coronavirus, și întrucât există o preocupare permanentă, conducerea Băneasa Developments a avut o întâlnire cu autoritațile Sectorului 1, inclusiv Dl. Primar Daniel Tudorache în vederea stabilirii unui plan de acțiuni pentru preîntâmpinarea propagării virusului Covid 19.

Ca urmare a discuțiilor purtate, în centrul comercial au fost aplicate o serie de măsuri de prevenție pentru igienizarea și curățenia spațiilor, printre care: suplimentarea personalului responsabil cu serviciile de curațenie, mărirea frecvenței igienizării și dezinfectării scărilor rulante, a meselor din zona food court și a lifturilor, precum și instalarea de aparate cu substanțe dezinfectante ce stau la dispoziția consumatorilor în zona de food court și la intrările în centrul comercial. De asemenea, în incinta centrului comercial, în perioada februarie - martie s-au intensificat serviciile de dezinfecție cu produse avizate de Ministerul Sănătății.

Mai mult, conducerea centrului comercial a suplimentat măsurile de protecție pentru angajații săi, printre care se află introducerea programului flexibil de lucru și astfel limitarea expunerii la aglomerația din mijloacele de transport în comun de la orele de vârf, precum și dezinfecția spațiilor de lucru și dotarea acestora cu materiale dezinfectante.

Băneasa Shopping City încurajează obiceiurile sănătoase ce limitează răspândirea virusilor și recomandă respectarea indicațiilor transmise de Ministerul Sănătății.

Pentru o informare corectă cu privire la măsurile preventive ce se impun, recomandăm clienților noștri să urmărească surse credibile și autorizate, precum informările oficiale ale Ministerului Sănătății.

 

Rate us on