
Băneasa Shopping City, cel mai aşteptat mall de fashion din România, care se va deschide oficial în primăvara aceasta, şi agenţia de comunicare Re:ply anunţă apropiata lansare a revistei Styler, o publicaţie trimestrială de fashion & lifestyle dedicată viitorilor clienţi ai mall-ului.
Styler reprezintă o premieră pe piaţa locală de customer magazines (reviste pe care companiile le publică pentru clienţii lor), fiind prima publicaţie de acest tip care se concentrează pe lifestyle, modă, gastronomie şi entertainment. Styler este o revistă de citit şi de colecţionat ca element de referinţă şi documentare. Va fi publicată de 4 ori pe an, la începutul fiecărui sezon.
Revista are 164 de pagini, acordă o importanţă deosebită conţinutului şi beneficiază de soluţii grafice aliniate la ultimele tendinţe europene din publishing. Re:ply a elaborat conceptele de grafic şi editorial ale publicaţiei şi se va ocupa de realizarea fiecărui număr al acesteia.
„Styler este o revistă care, cu siguranţă, va fi colecţionată atât de către viitorii clienţi ai Băneasa Shopping City, cât şi de către pasionaţii de shopping. Am ales să lucrăm cu o echipă de profesionişti şi sperăm că revista să capteze cititorii încă de la primul număr prin inovaţiile aduse şi calitatea conţinutului”, a declarat Loredana Croicia, Communication & Promotions Manager la Băneasa Shopping City. „Suntem convinşi că acest proiect va aduce un plus de valoare fashion-ului şi lifestyle-ului din România”, adaugă Loredana Croicia.
„Conceptul mall-ului este oglindit în revistă şi propune cititorului o nouă art de vivre”, declara Diana Capaţînă, creative director la Re:ply. „Mall-ul este un spaţiu în care oamenii au acces la o paletă aproape nesfârşită de elemente care le provoacă simţurile (mâncare, texturi, parfumuri, design) şi vrem ca Styler să ofere o experienţă similară. Revista propune o abordare inedită a lifestyle-ului, din perspectiva simturilor” a adăugat Diana Capăţînă.
Echipa redacţională a Styler este formată dintr-un nucleu reprezentat de membri ei echipei Re:ply, la care se adaugă profesionişti din zone diferite ale industriei de fashion, beauty şi lifestyle. Redactorul şef al revistei este Cristian Crisbăşan, artist vizual şi scriitor, care are o experienţă de peste 15 ani în mass-media românească.
Echipa Styler
Din echipa Styler fac parte nume cunoscute în jurnalismul de modă, cum ar fi Cristian Crisbăşan (redactor Şef), Adriana Tudorache (Fashion editor), Liliana Ionescu (Beauty editor) sau Diana Voicu (editor). Octavian Sever-Coifan, absolvent al Institut Supérieur International du Parfum, de la Cosmétique et de l'Aromatique Alimentaire, Paris, Versailles (fondat de Jean-Jaques Guerlain), este singurul roman membru al Societăţii Franceze a Parfumierilor şi va fi autorul rubricii de parfumerie din Styler. Alexandru Bălăsescu, doctor în antropologie şi specialist în antropologia consumului va da o dimensiune de substanţă abordării editoriale.
Întreaga echipă implicată în realizarea revistei Styler este formată, din partea Re:ply, din: Iulian Puiu şi Diana Căpăţînă (Creative directori), Cristian Crisbăşan (Redactor şef), Cătălin Dumitru (Art director), Cătălina Miciu (Secretar general de redacţie), Adriana Tudorache (Fashion editor), Liliana Ionescu (Beauty editor), Alexandru Bălăsescu, Ioana Chicet, Octavian Sever Coifan, Irina Iacovescu, Jean Lorin Sterian, Diana Voicu (Editori), Elena Mardare (Designer), Liviu Iacob (Senior DTP), Andrei Radu (Foto editor), Alex Busuioceanu, Dan Pierşinaru (Fotografi), Laura Abrihan (Production Manager), Maureen Lloyd (Publishing Consultant), Gabriela Estera Micaci (Account Manager). Din partea Băneasa Shopping City colaborează la acest proiect: Loredana Croicia (Communication & Promotion Manager), Roxana Răcănel (Media Specialist) şi Iuliana Benning (Advertising Specialist).
Styler este cel mai recent proiect pe care Re:ply il realizează pentru compania Băneasa Developments. Cele două companii colaborează din anul 2002, Re:ply implicându-se în proiecte de comunicare diferite precum: identitate, materiale de comunicare business to business, ad-uri de presa, outdoor.
***
Re:ply este o companie specializată în publishing şi corporale & brand communication. În portofoliul de clienţi al companiei se afla: Petrom, UPC, Dacia, Sensiblu, Băneasa, Grupul Realitatea-Caţavencu, B1, Europolis, Distrigaz Sud, Clal şi Westhouse.
Băneasa Shopping City este parte integrată a Zonei Comerciale Băneasa, din cadrul proiectului Băneasa, zonă care cuprinde: IKEA, Carrefour, Feeria, Metro, Bricostore şi Mobexpert. Băneasa Shopping City este gândit şi construit astfel încât să încorporeze noi tendinţe în materie de centre comerciale, permiţând crearea celei mai variate oferte în privinţa magazinelor de modă, a unităţilor de gastronomie, activităţilor de distracţie şi serviciilor.
Zona Comercială Băneasa face parte din Proiectul Băneasa, cel mai mare proiect de dezvoltare urbană mixtă din Sud-Estul Europei. Proiectul Băneasa acoperă o suprafaţă de 221 hectare şi reprezintă o investiţie totală estimată de peste 1.8 miliarde de Euro. Pe lângă zona comercială, Proiectul Băneasa va oferi aproximativ 5.000 de unităţi locative în Zona Rezidenţială şi un parc de afaceri modern, Băneasa Business & Technology Park.
Pentru informaţii suplimentare:
Roxana Răcănel Media Specialist Băneasa Developments; Tel: 0747 070 237; E-mail: roxana.racanel@Băneasa.ro;
Alina Meleşcanu Senior PR Consultant Rogalski Grigoriu; Tel: 0740 121 286;
E-mail: alina.melescanu@r-g.ro

Adevarul despre Baneasa pe care o iubim
Declaratie
Oraşul Modei la Băneasa Shopping City
BĂNEASA SHOPPING CITY ISI DESCHIDE PORTILE PENTRU PUBLIC
Informatii de la Baneasa Shopping City
Băneasa Shopping City sprijină tinerii designeri vestimentari din România
Bucureşti, 20 Februarie 2008 –Băneasa Shopping City, cel mai aşteptat mall de fashion din România continuă programul de s...
Baneasa Shopping City a ales iLeoiLeo, agentia de marketing digital parte a grupului Leo Burnett, a fost desemnata castigatoare a licitatiei organizate de Baneasa Developments pentru administrarea strategiei si creatiei interactive pentru Baneasa Shopping City.
„Am ales...
Baneasa Shopping City a realizat primul Fashion Calendar pe anul 2008 sprijinind tinerii designeri vestimentari din Romania
Pentru prima data in Romania marci multinationale sub acelasi acoperis in Baneasa Shopping City!
Constructia celui mai asteptat mall din Romania, Baneasa Shopping City, este aproape finalizata!
Baneasa Shopping City, cel mai aşteptat mall din România, se dezvolta!
Proiectul Baneasa, premiat la Gala Europa Property
Premiera nationala la Baneasa Shopping City
Baneasa Shopping City se inchiriaza
Cea mai mare zona comerciala din Romania creste in Baneasa|
|