Bucureşti, 18 Decembrie 2007 – Băneasa Developments, compania care dezvoltă mall-ul Băneasa Shopping City, a iniţiat de curând un program de sprijinire a tinerilor designeri vestimentari. Primul pas a constat în elaborarea unui fashion calendar pe anul 2008 în care creaţiile tinerilor designeri au ieşit la lumină într-un mod cât se poate de original.
 |
 |
Tinerii designeri vestimentari reuniţi sub numele “Best New Comers”, cum sunt: Codruţa Luca, Una Moda Group, Maria Ciubotaru, Claudia Castrase, Alina Ene, Ludmila Corlăţeanu, Mirela Diaconu, Andra Clitan şi Ersa Couture, cu prezenţa specială a Wilhelminei Arz, şi-au expus colecţiile în cadrul unei şedinţe foto pe şantierul “celui mai aşteptat fashion mall din România”. Astfel, tinerii designeri vestimentari au avut prilejul să îşi vadă creaţiile transpuse în artă fotografică. Şedinţa foto a durat 2 zile şi a avut loc chiar în şantier. Creaţiile fiecărui tânăr designer vestimentar au fost relaţionate cu viitoarele oferte ale centrului comercial: Modă, Gadgeturi, Decoraţiuni, Produse cosmetice, Artă, Gastronomie, Cinema, Accesorii, Cafenele etc.
„Băneasa Shopping City oferă un numar de peste 220 de magazine, restaurante, unităţi de servicii şi distracţie la cele mai înalte standarde europene. În “cel mai aşteptat fashion mall”, aproape 50% din suprafaţa totală închiriabilă este ocupată de branduri de fashion nou intrate în România. Cum în Băneasa Shopping City totul se învârte în jurul modei, ne-am gândit să ne îndreptăm atenţia către tinerii designeri vestimentari din România şi să le oferim suportul pentru a-şi valorifica creaţiile prin acest program”, a declarat Loredana Croicia, Communication & Promotion Manager - Băneasa Shopping City.“O dată cu deschiderea centrului comercial, în primăvara anului 2008, Băneasa Shopping City va continua seria de proiecte-surpriză dedicate tinerilor designeri.”, a adăugat Loredana Croicia.
La realizarea Fashion Calendarului Băneasa Shopping City au participat: Alin Gălăţescu, art director, Alexandru Conu, tânăr fotograf cu o viziune şi un unghi de abordare inovator pe piaţa de fotografie de modă, absolvent al prestigiosului „Fotografic Institute of New York”, Alexandru Abagiu, make up artist, Mădălina Mocanu, flower designer şi Cleopatra Micu hair stilist. Alin Gălăţescu s-a implicat activ în punerea la punct a celor mai mici detalii pentru ca produsul Fashion Calendar 2008 să fie unul special.
“Pentru că am văzut în acest proiect o provocare profesională, mi-am dorit să mă implic în toate detaliile începând de la concept, alegerea simbolurilor, alegerea designerilor, selecţia vestimentaţiilor, a modelelor şi până la formarea echipei. Calendarul Băneasa Shopping City reprezintă un proiect foarte ambiţios şi unic pe piaţa românească. Calendarul porneşte de la o trilogie. Prima etapă, a Genezei, cuprinde cadre realizate în şantierul mall-ului, iar în prim plan esenţa acestuia este axată pe fashion. Etapa următoare, Certitudinea, va fi reprezentată de calendarul Băneasa Shopping City pe anul 2009. Cea de-a treia etapă, Maturitatea, simbolizează viitorul atins şi în plină desfăşurare - calandarul 2010” a declarat Alin Gălăţescu Art Director “Stil, atitudine şi evoluţie sunt axele acestei trilogii”, a adăugat Alin Gălăţescu.
Fiecare lună are un anumit stil sugerat de Fashion Calendar: Ianuarie reprezintă un început perfect, când priveşti în viitor, idee reprezentată printr-un telescop, Februarie este luna accesoriilor reprezentată prin cutiile de pantofi, Martie este momentul în care îţi doreşti apropierea de prieteni şi căni calde de cafea, Aprilie este luna tehnologică şi modernă, Mai reprezintă luna feminităţii, în Iunie ne pregătim de ieşiri la terase cu prietenii, Iulie transmite ideea de vacanţă fresh în luna cea mai toridă a anului, August reprezintă sfărşitul verii şi apropierea unui nou anotimp privite în reflexia optimă a oglinzii, Septembrie este luna începutului de toamnă care aduce o schimbare de sezon vestimentar, Octombrie este luna maximei deschideri culturale sugerată simbolic prin tablouri, Noiembrie marchează începutul sezonului optim pentru cinematografe, iar Decembrie este luna sărbătorilor de iarnă care aduc pace şi linişte în suflet.
Fotografiile care formează calendarul pot fi descărcate de pe site-ul
www.baneasa.ro###
Băneasa Shopping City reprezintă o construcţie de 85,000 mp. suprafaţă închiriabilă care va găzdui peste 220 de magazine, restaurante, unităţi de servicii şi distracţie la cele mai înalte standarde europene. Construcţia la Băneasa Shopping City a început anul trecut şi este planificată a se finaliza în primăvara anului 2008. În “cel mai aşteptat fashion mall”, aproape 50% din suprafaţa totală închiriată reprezintă branduri de fashion nou intrate în România iar procesul de închiriere este acum 100% finalizat. Pe lângă brandurile importante de fashion, Băneasa Shopping City va oferi, de asemenea, şi primul food-court pe 3 niveluri din ţară cu un parter dedicat segmentului fast-food, un prim etaj dedicat restaurantelor precum şi cu un etaj 2 dedicat zonei de club & lounge. Băneasa Shopping City va aduce, de asemenea, în următoarea fază de construcţie, un concept unic pe piaţa prin cel mai mare centru de divertisment din România dezvoltat pe o suprafaţă de 30,000 mp.
Băneasa Shopping City este parte integrată a Zonei Comerciale Băneasa – parc de retail întins pe o suprafaţă de 450,000 mp care cuprinde: IKEA, retailerul numarul 1 în mobilă din lume, CARREFOUR, unul dintre cele mai mari din România, împreună cu galeria comercială FEERIA, METRO, cel mai important magazin “cash & carry” din România, BRICOSTORE, cel mai renumit magazin Do-It-Yourself din ţară, MOBEXPERT, retailerul şi producătorul numărul 1 în materie de mobilă şi MOTOR CITY, dedicat vânzării celor mai faimoase branduri de maşini.
Zona Comercială Băneasa este parte integrată în Proiectul Băneasa, cel mai mare proiect de dezvoltare urbană mixtă din Sud-Estul Europei. Proiectul Băneasa acoperă o suprafaţă de 221 hectare şi reprezintă o investiţie totală estimată de peste 1.8 miliarde de Euro. Pe lângă zona comercială, Proiectul Băneasa va oferi între 4.500 si 5.000 unităţi locative în Zona Rezidenţială şi un parc de afaceri modern, Băneasa Business &Technology Park care va încorpora peste 160.000 mp spaţii de birouri de tip A şi A+.
Pentru informaţii suplimentare:
Roxana Răcănel Media Specialist Băneasa Developments
Tel: 0747 070 237
E-mail:
roxana.racanel@baneasa.roAlina Meleşcanu PR Account Manager Tempo Advertising
Tel: 0740 121 286
E-mail:
alina.melescanu@tempoadvertising.ro